Executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului în materia violenței domestice reprezintă o problemă de importanță deosebită și care se află în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.
Sunt executate sub supraveghere susținută acele cauze care implică măsuri individuale urgente, hotărârile pilot, hotărârile care necesită probleme structurale sau complexe, așa cum au fost identificate de Curte sau chiar de Comitetul de Miniștri în cursul executării. Sunt executate sub supraveghere standard toate celelalte hotărâri.
- Cauza Balsan contra România (49645/09), 2017 este menționată în fișa țării noastre printre alte hotărâri reprezentative (leading) aflate în executare susținută și care pun probleme deosebite de executare.
Alături de această hotărâre mai sunt și altele care se constituie într-o jurisprudență bine stabilită în materia violenței domestice: Buturuga c România, 56867/2015, E.M. c România, 43994/2005, Angelica Camelia Camarașescu c România , 49645/2009 (comunicata)
Reclamanta a folosit căile procesuale interne prevăzute de procedura penală, dar autoritățile naționale, deși cunoșteau situația sa, nu au luat măsurile corespunzătoare pentru a pedepsi făptuitorul și a preveni alte agresiuni. Autoritățile naționale au lipsit de sens cadrul juridic național și au considerat că reclamanta provocase violența împotriva sa, că violența nu reprezentase pericol social și că, prin urmare, nu era atât de gravă pentru a impune sancțiuni penale.
Curtea a considerat că violența suferită de reclamantă poate fi privită ca violență bazată pe gen, care reprezintă o formă de discriminare împotriva femeilor. Deși România a adoptat o lege și o strategie națională pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie, autoritățile nu au dovedit implicare în luarea de măsuri pentru a combate în mod real și eficient violența domestică, astfel ca s-a reținut încălcarea art. 14 împreuna cu art. 3 din Convenție.
Procesul de supraveghere a executării consemnează armonizarea legislației naționale în raport cu Convenția Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice, cunoscută drept Convenția de la Istanbul.
Deși rețeaua de servicii sociale în ceea ce privește violența domestică s-a dezvoltat în raport cu situația anterioară, serviciul de executări rămâne atent față de persistența și gravitatea fenomenului, întrucât numărul persoanelor trimise în judecată este mult prea mic față de numărul sesizărilor făcute de victimele violenței domestice.
Executarea acestei hotărâri, «cap de listă» pentru violența domestică se efectuează în baza unui plan de acțiune redactat în 2018 și revăzut în anul 2020.
Cauza Bălșan este reprezentativă și pentru că sancționează modul de aplicare a legii de către autoritățile naționale, în situații în care nu regăsim violență extremă – a bătut-o, dar nu foarte rău, adică este scuzabil!
«Judecătoria Petroșani a hotărât achitarea lui N.C. pentru comiterea tuturor infracțiunilor de lovire sau alte violențe, apreciind, asemenea procurorului, că N.C. fusese provocat de reclamantă și că faptele sale nu prezentau pericol social. În ceea ce privește procedura penală în ansamblu, Curtea concluzionează cu îngrijorare că, atât la nivelul cercetării penale, cât și în fața instanțelor, autoritățile naționale au considerat că actele de violență în familie au fost provocate și le-au considerat insuficient de grave pentru a intra sub incidența legislației penale.”
În ceea ce privește abordarea generală a problemei violenței în familie în România, Curtea observă că statisticile oficiale arată că acest tip de violență este tolerat și perceput ca normal de majoritatea populației și că un număr mai degrabă mic de incidente raportate sunt urmate de cercetări penale. În pofida faptului, apreciat de Curte, că România a adoptat o lege și o strategie națională pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie, lipsa generală de reacție a sistemului judiciar și impunitatea de care se bucurau agresorii, după cum s-a constatat în prezenta cauză indicau o implicare insuficientă din partea autorităților în luarea de măsuri corespunzătoare pentru a combate violența în familie.”
- Problema asistenței unui avocat în cazurile de violență domestică a existat și în cauza Bălșan: “reclamantei nu i-a fost permis accesul la serviciile unui avocat desemnat din oficiu deoarece instanțele au considerat că reprezentarea juridică a victimei nu era necesară în astfel de cauze.”
Problema avocatului din oficiu ridică o chestiune delicată atunci când vorbim de persoane vulnerabile.
Legile naționale recunosc dreptul la asistență juridică din oficiu atunci când persoana victimă a violenței domestice formulează din proprie initiativa o cerere în acest sens.
Această situație are în vedere o persoană care știe și înțelege că nu este în măsură să se reprezinte singură.
În practica, de multe ori persoanele nu stiu ca pot cere un avocat din oficiu, ori nu înteleg ce acte trebuie sa prezinte pentru a obține incuviințarea judecatorului pentru a beneficia de un avocat din oficiu.
Legile ce se vor adopta ar trebui să prevadă și obligația judecătorului sau a organului de urmărire penală de a informa persoana, victimă a violenței domestice că poate să ceară prin cerere scrisă un avocat din oficiu și totodată să-i ofere informații prin înmânarea unui pliant, cu privire la procedura de urmat pentru a ajunge să beneficieze de un avocat din oficiu.
Ghidul elaborat de Grefa Curții cu privire la art. 6 alin 1 civil[1] din Convenție arată că ajutorul public judiciar în cauzele civile se poate acorda în raport de urmatoarele criterii:
- Gravitatea și miza procesului pentru partea care solicită, Steel et Morris c UK, P. C. S. c UK.
- Complexitatea cauzei sau a procedurii aplicabile (Airey c Irlanda)
- Capacitatea justitiabilului de a se reprezenta in cauza (McVicar c UK. Steel et Morris c UK),
- Existenta unei obligatii legale de reprezentare prin avocat a persoanei, Airey c Irlanda, Gnahore c France.
Dreptul la asistență juridică din oficiu nu este absolut, iar statului i se recunoaste o marja de apreciere în acordarea ajutorului public judiciar.
În opinia Curții este acceptabil de a fi impuse limitări în acordarea acestui drept în raport de situația financiară sau în raport de șansele de succes ale procedurii (Munro c. Marea Britanie, 1987), iar statul nu are obligația de a garanta, utilizând fonduri publice, o egalitate de arme totala între persoana asistată și adversarul său, atâta timp cât fiecare parte are posibilitatea de a-si face apărarea fără a fi în dezavantaj în raport de adversar (McVicar c. Marea Britanie, 2002)
În concluzie, atât timp cât cauza Bălșan va sta în procedura de executare susținută, România va mai avea multe lucruri de rezolvat în privința violenței domestice.