Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei are potrivit art. 46 din Convenție atribuții esențiale în supravegherea executării hotărârilor și face eforturi susținute pentru ca statele să recunoască victimelor o reparație completă și să schimbe situațiile care au determinat constatarea încălcării.
Executarea completă și cât mai repede a hotărârilor care constată încălcarea Convenției este dovada care susține credibilitatea sistemului, păstrarea autorității Curții europene a drepturilor omului și a respectului statelor semnatare pentru valorile protejate prin Convenție.
Dosarul judecat de Curte se închide odată cu pronunțarea hotărârii, dar o altă etapa la fel de spectaculoasă se deschide în momentul în care hotărârea trebuie executată de către statul pârat. Această etapă este uneori un proces lung și anevoios, adesea necunoscut publicului larg, iar cei care se ocupă de supravegherea executării stau într-un nemeritat anonimat.
Comitetul de Ministri decide procedura de supraveghere a executării unei hotărâri definitive care poate fi supraveghere standard sau supraveghere sustinută, iar la final va adopta o rezoluție prin care declară hotărârea executată.
Sunt executate sub supraveghere susținută acele cauze care implică măsuri individuale urgente, hotărârile pilot, hotărârile care necesită probleme structurale sau complexe, așa cum au fost identificate de Curte sau chiar de Comitetul de Miniștri în cursul executării.
Sunt executate sub supraveghere standard toate celelalte hotărâri. Regula în materia executărilor este că statul este responsabil ca o hotărâre a Curții să fie adusă la îndeplinire, prezentând Comitetului de Ministri un plan de acțiune în care arată ce întelege să facă în concret.
Măsurile individuale sunt numeroase și pot include, plata sumelor stabilite cu titlu de satisfacție echitabilă sau, atunci când este posibil, îndreptarea situației care a generat încalcarea, spre exemplu: redeschiderea unei proceduri interne, cu condiția ca reclamantul să urmeze căile legale interne sau alteori este obligat la executarea unei prestații anume.
Măsurile generale răspund unor probleme structurale arătate de Curte în hotărâre sau care apar chiar în timpul executării, ca de exemplu: schimbarea legislatiei, reglementarea unei căi de recurs efective, schimbarea practicii judiciare, acțiuni concrete de îmbunatățire a condițiilor din penitenciare etc.
Scopul activității de supraveghere nu este doar plata sumelor arătate în hotărâri, ci mai ales, să se ajungă la schimbari consistente care să repare și să opreasca izvorul de probleme constatate.
Serviciul de executări are un dublu rol, de a asista și a consilia Comitetul de Ministri în îndeplinirea atribuțiilor lui, dar și de a susține Statele membre în eforturile lor de a executa pe deplin, în mod eficace și în termen rezonabil hotărârile pronunțate în contra statului.
Activitățile servicului de executări pot fi confidențiale, însă de cele mai multe ori sunt publice. Deseori sunt antrenate și organizațiile pentru protecția drepturilor omului și specialiștii în domeniu.
În pleiada de activități și eforturi pentru de a transpune în realitate hotărârile Curții se adaugă și Programul european de formare în drepturile omului pentru profesioniștii dreptului – HELP. Acest program este adresat celor 46 de state și dispune de numeroase cursuri referitoare la diverse teme privind aplicarea Convenției, cele mai multe fiind traduse în limbile naționale ale statelor semnatare.
Toată această activitate a fost desfașurată în ciuda resurselor financiare reduse ale Consiliului Europei ceea ce a facut să fie necesară atragerea de alte resurse extrabugetare, inclusiv programe europene, contribuții voluntare ale statelor membre sau de la Fondul Fiduciar pentru Drepturile Omului.
Dintre cauzele în curs de executare aflate în supraveghere susținută, unele ridică probleme deosebit de complexe și care se află de o lungă perioadă de timp în asteptarea măsurilor generale care să fie adoptate de autorități. Doar dupa ce aceste măsuri vor fi adoptate, Comitetul de Miniștri va da rezoluția de închidere.
Pe site-ul HUDOC EXEC putem identifica pasii făcuți în executarea cauzelor definitive, măsuri individuale sau generale, planul de acțiune propus de statul român, proiectele de legi adoptate sau orice ale evenimente legate de procesul de executare.
Cauzele legate de dreptul de proprietate. Grupul de cauze Străin și alții c România, (nr. 57001/2000, hotarare din 2005), Maria Atanasiu și alții (nr. 30767/2005 și nr. 33800/2006, hotărâre din 2011), Văleanu și alții (nr. 59012/17, hotărâre din 2023), se referă la un numar mare de hotărâri pe care CEDO le-a pronunțat în contra României de-a lungul timpului, sancționând astfel lipsa caracterului efectiv al mecanismului de restituire a bunurilor naționalizate așa cum a fost stabilit prin legile adoptate de statul roman.
Cauze care privesc condițiile de detenție din penitenciare sau din centrele de reținere și de arest preventiv. Bragadireanu c România, (nr. 22088/2004, hotarâre din 2008) este prima condamnare pentru condițiile din penitenciare și pentru modul în care se acordă îngrijiri medicale în aceste locuri de deținere. Reclamantul era o persoana cu handicap, cu drept la un asistent personal, întrucat avea probleme serioase de sănătate, urmare a unei colostomii. Cu privire la dreptul la asistent personal, Autoritatea pentru persoanele cu dizabilităti a susținut la data cand a fost sesizată, (decembrie 2005), că în perioada în care se află în stare de deținere, doar penitenciarul este responsabil să ofere îngrijire persoanei cu handicap. Curtea a reținut că situația reclamantului, deținut într-un penitenciar obișnuit unde a împărțit patul cu alți deținuți, fară duș și apă caldă, lipsă de igiena și lipsa altor facilități necesare unei persoane în situația reclamantului, constituie tratament degradant și inuman, ce încalcă art. 3 din Convenție.
Au urmat numeroase hotărari de condamanare pentru condiții de detenție până când Curtea a pronunțat hotărârea pilot Rezmives și alții c România (nr. 61467/2012 si multe alte cereri, hotărâre din 2017). În aceasta hotărâre, reclamanții s-au plâns pentru condițiile din penitenciarele unde au fost încarcerați, suprapopularea, spațiul redus pentru fiecare deținut, ferestrele extrem de mici care nu permiteau lumina naturală in celula, aerul irespirabil, numarul mic de toalete pentru un numar mare de deținuți, faptul ca puteau face duș de două ori pe saptămână împreună cu alți codeținuți, unii erau obligați să stea câte doi în pat, lipsa apei calde, mâncarea insuficientă și de proastă calitate, etc. Alte hotărâri vizau condițiile din centre de reținere si arest preventiv ale poliției care erau lipsite de toalete, fară condiții minime de igienă, fără apă și lumină naturală.
Printre probele administrate au fost recomandari ale Avocatului Poporului întocmite în urma verificărilor efectuate în mai multe penitenciare, precum și rapoarte ale Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT).
Curtea a decis ca accesul liber la toalete aflate în bună stare de funcționare și de igienă sunt elemente esențiale pentru statutul unui om și că deținuții trebuie să beneficieze de astfel de condiții, inclusiv să li se ofere protecția intimitătii în astfel de spații. În spațiile de deținere nu trebuie să existe șoareci sau alți paraziți, iar deținutul trebuie să aibă un minimum de spațiu personal. Curtea a decis condamnarea statului roman pentru încalcarea art. 3 din Convenție, întrucât condițiile de detenție asa cum au fost dovedite au creat suferințe de o așa intensitate care depașeau nivelul de suferințe inerent detentiei.
Curtea a pronunțat de-a lungul anilor numeroase hotărâri pe condiții de detenție, apoi a sesizat autoritățile în baza art. 46 din Convenție, solicitand să fie luate măsuri generale pentru această problemă structurală. Persistența acestor probleme structurale care au cauzat violari repetate pe parcursul atâtor ani este considerată, atat un factor agravant pentru responsabilitatea statului roman, cât o amenințare pentru eficiența dispozitivului de control instituit de Convenție, pentru viitor.
Existența și amploarea problemei structurale identificate de Curte impunea două tipuri de măsuri generale: a)măsuri pentru a micșora numarul de deținuți în penitenciare și de a îmbunătăți condițiile de detenție și b) reglementarea unui recurs efectiv, în sensul ca persoana deținută în condiții improprii să poată sesiza judecatorul care supraveghează executarea cu o acțiune care să permită acordarea unei compensații.
Cauze care se referă la situația persoanelor cu probleme de sănătate mentală. Executarea hotărârilor pronunțate în cauzele de acest fel reprezintă o provocare la fel de mare ca problema condițiilor de detenție. Dacă persoanele din penitenciare au familii care de multe ori îi susțin și acoperă parțial nevoile lor în detenție, situația oamenilor din centrele de îngrijire, a bolnavilor cu afecțiuni psihice este grea, aceștia fiind adesea părăsiți sau rejectați de familii. În plus, este cu mult mai dificilă rezolvarea unor probleme pentru categorii sociale dezavantajate atunci vocea societății este slabă sau chiar ostilă.
Cauza Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu c România, (nr. 47848/2008, hotărâre din 2014). O hotărâre mare care a atras condamnarea României pentru moartea unui tânăr în Spitalul neuropsihiataric de la Poiana Mare. Acest tânăr de etnie romă, infectat cu HIV, părăsit la naștere, cu o deficiență intelectuală gravă, și-a petrecut viața scurtă trecând de la un centru la altul.
Dl Câmpeanu ne-a lăsat moștenire dreptul de reprezentare a persoanelor speciale ca și el, vulnerabile și fără rude sau persoane apropiate. Curtea a decis că Centrul de Resurse Juridice are calitatea de reprezentant de fapt al Dlui Câmpeanu, în condițiile în care era o persoana vulnerabilă, aflată în grija și în răspunderea statului. O asemenea persoană nu avea cum să acționeze singură pentru protecția drepturilor sale, în condițiile în care autoritățile nu desemnaseră un tutore legal sau un reprezentant legal. Executarea acestei hotărâri este departe de a fi realizată, dar sub aspect legislativ, legea nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale şi modificarea şi completarea unor acte normative a fost considerată un progres semnificativ în executarea acestei hotărâri. O altă problemă în executarea acestei hotărâri privește efectivitatea anchetei penale în cazul deceselor persoanelor internate în centre. Serviciul de executari face eforturi să fie respectată obligația de informare asupra deceselor ce se petrec în aceste centre și totodată să fie efectuată în mod obligatoriu o expertiză medico-legală în cazul decesului acestor persoane.
N. c România, (nr. 59 152/2008, hotărâre din 2017) si N. (nr.2) c România (nr. 38048/2018, hotărâre din 2022). Menținerea internării mai bine de 16 ani într-un centru de boli psihiatrice fără a se administra probe din care să reiasă faptul că reclamantul este periculos pentru el însuși sau pentru cei din jurul său, apare ca fiind fără o bază legală și nu poate fi justificată în baza art. 5 alin. 1 lit e) din CEDO. Ceea ce se dorește a se implementa ca practică prin această hotărâre este ca după o perioadă de la internarea unei persoane să fie făcute periodic verificări corecte si nu formale cu privire la oportunitatea menținerii măsurii internării. Aceasta evaluare trebuie făcută în considerarea situației persoanei la data verificării și nu în raport de fapte săvarșite cu mult timp înainte, astfel dacă situația persoanei s-a schimbat, limitarea libertății prin menținerea internării nu se mai justifică. Serviciul de executari supraveghează măsurile individuale dispuse, respectiv, modul în care se va rezolvă problema reprezentării acestui reclamant în condițiile în care el a fost pus sub tutelă, fiind desemnată Primaria de la locul situării spitalului, care la rândul sau a desemnat un angajat, drept tutore. Totodată va veghea dacă serviciile sociale puse la dispoziție vor fi corespunzatoare în condițiile în care eforturile de a-i gasi reclamantului un domiciliu după punerea sa în libertate au rămas multă vreme fără rezultat, întrucât autoritățile nu dispun de structuri și locuri de primire adaptate unor astfel de situații.
Grupul hotărârilor referitoare la internarea persoanelor cu tulburari mentale ridică probleme deosebit de complexe, iar schimbările legislative, administrative ce se vor face au in vedere: condițiile de viață pentru pacienții din spitalele de psihiatrie, internările persoanelor în spitalele psihiatrice să fie făcute cu respectarea legii și să fie lipsite de caracter arbitrar sau abuziv, consimțământul pentru tratamentul psihiatric, căile de recurs puse la dispoziția persoanelor internate să fie accesibile si eficiente.
Violența domestică. Bălșan împotriva României, (nr. 49645/2009, hotărâre din 2017).Reclamanta a folosit căile procesuale interne prevăzute de procedura penală dar autoritățile naționale deși cunoșteau situația sa, nu au luat măsurile corespunzătoare pentru a pedepsi făptuitorul și a preveni alte agresiuni. Autoritățile naționale au lispit de sens cadrul juridic național și au considerat că reclamanta provocase violența împotriva sa, că violența nu reprezentase pericol social și că, prin urmare, nu era atât de gravă pentru a impune sancțiuni penale. Curtea consideră că violența suferită de reclamantă poate fi privită ca violență bazată pe gen, care reprezintă o formă de discriminare împotriva femeilor. Desi România a adoptat o lege și o strategie națională pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie, autoritatile nu au dovedit implicare în luarea de măsuri pentru a combate în mod real și eficient violența domestică, astfel ca s-a încalcat art. 14 împreuna cu art. 3 din Convenție.
Procesul de supraveghere a executării consemnează armonizarea legislației naționale în raport cu Convenția Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice, cunoscuta drept Convenția de la Istambul, 2011. Desi rețeaua de servicii sociale în ceea ce priveste violența domestică s-a dezvoltat în raport cu situația anterioară, serviciul de executări rămane atent față de persistența și gravitatea fenomenului, întrucât numarul persoanelor trimise în judecată este mult prea mic față de numarul sesizărilor făcute de victimele violenței domestice.
Grupul M.G.C. (nr. 61495/2011) et E.B. (nr 49089/2010) ridică dificultăți deosebite în supravegherea executării hotărârilor în care Romania a încalcat art. 3 si 8 din CEDO. Autoritățile nu au respectat obligațiile pozitive de a aplica efectiv un sistem de drept penal care pedepseste toate formele de viol și abuz sexual asupra minorilor. Autoritățile, parchet și tribunale au dat soluții de achitare a făptuitorilor din lipsa probelor și a lipsei de rezistență fizică din partea victimelor minore, considerand că actul sexual a fost consimțit. Autoritățile nu au dispus evaluari psihiatrice sau psihologice privind capacitatea unui minor de a exprima un consimțămant valabil pentru un act sexual. Dreptul intern a fost interpretat în așa fel încât s-a îndepartat de scopul său de a urmări penal și de a pedepsi infracțiunile sexuale și a stârnit îndoieli cu privire la sistemul pus în aplicare de statul român în temeiul obligațiilor sale internaționale.
Executarea hotărârilor judecatorești pronunțate de instanțele naționale în contra statului român ca debitor public. Grupul Săcaleanu. (Săcaleanu c Romania, nr. 73970/2001, hotărâre din 2005). Acest grup de hotărâri CEDO în supraveghere susținută cuprinde mai multe hotărâri și se referă la neexecutarea sau întârzierea considerabilă în executarea hotărârilor date în contra debitorilor publici sau a debitorilor controlați de stat și care refuză să execute obligațiile respective. Jurisprudența bine stabilită a Curții este că statul are o responsabilitate directă și deplină pentru acele persoane juridice cu capital public și care nu se bucură de independență instituțională operațională suficientă în raport de stat. Aceste persoane juridice sunt ținute să își achite obligațiile fată de creditori. Întrucât unele din aceste societăți sunt în faliment, problemele practice au determinat autoritățile române să formuleze în fața Curții o cerere de interpretare a hotărârilor în acord cu art. 79 din Regulamentul Curții, Zlatin si altii, 2018 et S.C. Polyinvest S.R.L.si altii, 2018.
Durata proceselor. Grupul Vlad si alții (nr. 40756/2006, hotărâre din 2014). Durata excesivă a proceselor civile este o problemă, pe cat de veche, pe atat de greu de rezolvat, cu multiple planuri de acțiune propuse de stat de-a lungul anilor. S-au propus căi de recurs noi care însă nu au rezolvat problemele ivite înainte de adoptarea legii noi și care sunt sancționate de Curte prin aceste hotarari.
Plângerea impotriva modului de executare a hotărârii CEDO. Dacă reclamantul nu este mulțumit de modul în care statul execută o hotărâre are posibilitatea de a formula o plangere la DGI Direction générale Droits humains et État de droit, Service de l’exécution des arrêts de la CEDH.
Concluzie. Procesul de reformă a Curții europene a drepturilor omului început în 2010 la Interlaken, oglindit și de activitatea serviciului de executări, a dus la consolidarea sistemului Convenției. Obligația statelor de a executa hotărârile CEDO sub supravegherea Consiliului de Miniștri își are temeiul în art. 1 si 46 din Convenție, în condițiile în care una din prioritățile României în relația cu Consiliul Europei este promovarea respectării prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, prin urmărirea executării corecte, a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Procesul de supraveghere se realizează cu mijloace politice, dar scopul este acela de a obține respectul Convenției asa cum este interpretată de jurisprudența Curții și implicit de a repara încălcările petrecute și de evita altele noi, ceea ce inseamna că pentru aceste obiective non-politice este necesară decizie politică, precum și angajamentul și profesionalismul celor implicați.